In ultimele zile, parlamentarii PDL care au votat pentru motiunea de cenzura s-au aflat pe primele pagini ale ziarelor si au fost invitati la principalele talk-show-uri.
Din punctul meu de vedere, multi dintre ei s-au aflat pe nedrept in aceste ipostaze. Am reusit in aceste zile sa-mi fac o imagine despre cativa dintre ei.
Sa incep cu Daniel Oajdea.
In nestiinta mea, nu auzisem pana acum de Daniel Oajdea din Iasi. Mi se pare genul de politician dornic de imagine, dar care este incapabil sa-si atraga oameni in jurul sau dandu-si cu stangul in dreptul. Este de-a dreptul jenant ca un parlament sa nu poata lua o decizie, doar dupa ce strange o suta de pensionari intr-o sala si ii pune sa voteze. Opinia electoratului este foarte importanta, insa o poti afla fara a face circ si fara a folosi electoratul cu scopul de a-ti face imagine. Cred ca PDL realizeaza ca pierderea lui Daniel Oajdea reprezinta doar pierderea unui vot in Parlament si pastrarea lui in partid ar creste randul neprofesionistilor.
Georgica Severin
Senatorul PDL de Prahova a fost unul dintre putinii care a reusit sa-si argumenteze decizia mentionand ca votul s-a datorat lipsei viziunii pe termen lung a Guvernului dupa luarea celor doua decizii controversate. Pierderea lui Georgica Severin ar afecta destul de mult pozitia PDL-ului in Ploiesti si in Prahova. Dupa pierderea lui Iulian Badescu, o posibila iesire a lui Georgica Severin din partid ar lasa PDL-ul fara senatori in Prahova. In acelasi timp, pastrarea lui Severin in PDL ar putea ajuta la reconstructia partidului.
Teo Trandafir
Teo Trandafir este o tinta mediatica iar fiecare gest este interpretat de presa. Decizia de a vota pentru motiunea de cenzura este de inteles, insa comportamentul de dupa vot nu poate fi catalogata la fel. Poate ca a deranjat gestul pe care Teo l-a facut dupa coborarea scarilor, insa pentru mine imbratisarea cu Aura Vasile m-a dezamagit. Nu cred in ceea ce anticipeaza analistii portocalii, cum ca Teo a intrat in PDL pentru a obtine un loc in parlament si a trece la PC. Nu o cred in stare de asa ceva. Decizia PDL-ului de a o sprijini pe Teo Trandafir a fost o greseala, insa si o decizie de a o da afara din partid ar fi o greseala.
Ramane de vazut ce se va intampla in cursul urmatoarelor zile..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu