Chiar daca a trecut mai putin de un an de la ultima mea vizita in Serbia, nu am putut sa stau locului si am mai calcat pe la sfarsitul lunii iulie printr-una dintre vamile dintre Romania si Serbia.
Pentru ca vreau ca articolul sa scoata in evidenta doar aventura sarbeasca, o sa ma rezum la descrierea situatiei din vama la o simpla enumerare: vodka si tigari ieftine, balamuc, mica intelegere, spaga, nesimtire.
Pe masura ce te indepartezi de granita si masinile cu numar "european" incep sa dispara, gospodariile devin din ce in ce mai ingrijite si lumea "pasiva" din fata portilor incepe usor sa dispara. In schimb, poti observa cateva figuri intrebatoare, care nu inteleg scopul vizitei strainilor la ei in sat. Dupa o ora si jumatate in care stai "ascuns" in scaunul masinii si te gandesti poate putin temator ce s-ar intampla in momentul in care, coborit din masina o sa fi intrebat de un satean "Шта ти радиш овде?",o sa ramai surpins ca intr-un bar aflat la aproape 50 de km de granita sa auzi glasul
Anicai Gantu interpretand o melodie vlaha.
Pornesti din nou la drum cu zambetul pe buze bucurandu-te de acel strop de "romanism" si de acel "Buna ziua!" spus de o doamna la iesirea din bar. Drumul este unul ingust, cu gropi frecvente iar din marginea drumului rasar vile sau case impunatoare. Pe alocuri, poti observa influente nemtesti datorate migrarii din ultimii 20 de ani ai locuitorilor in tari din Vestul Europei pentru un loc de munca mai bine platit. Totul devine mai interesant si mai dinamic, dupa ce treci de Kladovo. Grabovica, Slatina sau Urovica sunt sate pe care merita sa le iei la pas doar pentru a te uita la arhitectura caselor, unele de bun gust, altele cu cativa "lei sculptati" prin ograda, sau chiar cu un mic turn Eiffel. Nu vezi cele mai noi masini din showroom-uri, insa poti observa foarte multe masini nemtesti din anii '90, dar si micutele Zastava sau Yugo. In acelasi timp, utilajele agricole sunt mai prezente in gospodariile sarbilor decat in ale romanilor.
Despe vlahi, nu stiam foarte multe lucruri, insa eram convins ca aceasta zona ascunde mult mai multe lucruri interesante in afara de problemele preotului Bojan de la Malajnica si de cateva discursuri nationaliste aleatorii venite de la Bucuresti.
Am reusit sa stau pentru cateva zile in Jabukovac, un sat situat in apropierea Negotinului. Este un sat locuit de multi vlahi care lucreza in Slovenia sau Austria. De-a lungul verii, gasesti aici o comunitate aflata in permanenta sarbatoare. Fie ca vorbim de o sarbatoare a tineri generatii, fie ca vorbim de un campionat regional de fotbal pentru pusti, sau de nunta ori botez, cei intorsi pentru cateva saptamani in Jabukovac nu rateaza nici un moment pentru a se bucura de prezenta in satul natal si de reintalnirea cu vechii prieteni.
Poate vi s-ar parea ciudat ca intr-un grup de 4 tineri sa auzi 4 limbi diferite si sa existe in acelasi timp o comunicare cursiva. Imaginati-va ca puneti o intrebare in romana, primesti un raspuns in engleza, o completare pe sarbeste si o aprobare nemteasca. M-am gandit care ar fi secretul acestei "intelegeri" si n-am vrut sa ma gandesc mai departe de delicioasa pljeskavica, de un soi de Pelinkovac sau de "vlaska muzika". Jabukovac este satul unde poti auzi din casele oamenilor Radio Romania Actualitati, unde poti fi invitat pe sarbeste sa iei parte la hora si de unde poti evada catre romanescul "salas". Ai putea spune gazdei tale ca e roman ca si tine. Cam care ar fi raspunsul? "Eu sunt sarb, iar parintii mei vlahi. Noi nu suntem romani!"
Salariul mediu in zona Negotinului este de aproximativ 150-200 de Euro si inca, romanii vin sa munceasca la casele sarbilor. Nu am fost foarte mandru, cand plimbandu-ma prin centrul localitatii mi s-a spus, aratandu-mi un grup de oameni: "Ei sunt tigani din Romania care lucreaza cu ziua pentru sarbi". Am reusit sa trec peste moment, atunci cand pe terenul de sport o multime de localnici formau o hora, iar lautarii cantau "Busuioc, mai busuioc, tu esti floare cu noroc". Hora romaneasca, versuri romanesti, insa dedicatiile se fac in sarbeste.
Negotin este urmatoarea destinatie. Negotinul este cunoscut in Romania unul dintre orasele sarbesti cu cea mai mare populatie romaneasca, insa se pare ca sarbii sunt de alta parere, mentionand cu romanii sau vlahii reprezinta doar cateva sute. Trec peste inexactitatea acestei informatii si ajung din nou la muzica si traditii. Nu am stat foarte mult, insa am reusit sa petrec o seara intr-un club unde o fanfara sarbeasca a intretinut atmosfera pentru cateva ore. O sa treaca ceva timp pana o sa uit cand pentru prima data am auzit cantand langa mine
"Vidovdan". Am gustat si din "burek"-ul sarbesc si am privit si o ceata de nuntasi care nu au plecat de la Primarie fara a incinge o hora pe aceeasi "vlaska muzika".
Aventura in Valea Timocului se termina aici, nu insa si calatoria mea in Serbia. Inainte de a incepe sa trec la scurta aventura belgradeana, vreau sa mai mentionez cate ceva despre aceasta zona. Ne intrebam pe un ton dramatic la Bucuresti ce se intampla cu romanii de pe Valea Timocului. Ne-am trezit dupa zeci de ani de ignorare din partea autoritatilor sa le intindem o mana de ajutori "fratilor " de la sud de Dunare. Sunt convins ca nici 10% dintre romani nu au auzit de romanii sau vlahii din Valea Timocului. Au fost uitati cu voie sau fara voie si nimeni nu se intreaba acum daca ei mai vor sa fie romani. Autoritatile romane trebuie sa deschida un dialog cu cele sarbesti pentru cei care se declara romani si isi doresc sa beneficieze de drepturi ca ale tuturor minoritatilor din Serbia. Pana acum, nici Presedentia, nici Guvernul si nici Patriarhia din Romania nu au fost in stare sa puna punctul pe "i". Sa fim mandri ca in alta tara se mai pastreaza traditii romanesti si se mai aud din cand in cand cuvinte romanesti.
Las in urma Negotinul cu un autocar a carui destinatie este Belgradul. Am decis sa vizitez capitala sarba pentru a patra oara din doua motive. In primul rand, nu prea aveam cum sa ajung din zona Negotinului in Romania, neexistand dupa informatiile mele, nici un mijloc de transport care sa faca legatura intre cele doua tari prin vama de la Drobeta Turnu Severin. Al doilea motiv a fost acela ca nu am avut ocazia pana acum sa descopar Belgradul de unul singur. Am vrut sa ma plimb pe strazile "Orasului alb", fara sa apelez la ajutorul vreunui "ghid" turistic ori a unui localnic. Revin la drumul de aproape 6 ore dintre Negotin si Belgrad. M-am nimerit singur intr-o multime de sarbi care vanau locurile de pe scaun si am fost nevoit pentru prima data sa spun "Не разумем српски." A fost o calatorie prin Majdanpek, Kučevo, Požarevac la geamul autocarului de care vorbeam mai devreme. De multe ori am avut impresia ca ma plimb prin Ardealul nostru fara sa vad multe lucruri care sa-mi atraga atentia. Nici macar autostrada dintre "nemtescul" Passarovitz si capitala Belgrad nu m-a dus cu mult mai departe fata de o mult mai cunoscuta "magistrala" Bucuresti-Pitesti.
Ajuns in capitala sarbilor cu putin inainte de lasatul noptii, am inceput sa caut un hotel. Fara a cerceta inainte un ghid al orasului, am luat strazile ce duc de la Gara spre centru cu gandul ca Hotelul Moskva imi va iesi in cale. Stiam unde este hotelul, dar oare am eu ce cauta la Moskva? Parca as mai avea putin timp sa caut si altceva. Vad un indicator pe care scrie "Slavija Hotel", imi vin in minte cateva reportaje ale lui Mile Carpenisan cand mentiona celebru hotel si decid ca aici imi voi petrece noaptea. Incep sa grabesc parcul pe Kralja Milana, trec pe langa Park Hotel si dupa 10 minute vad un colos mare, comunist care parea sa fie Slavija Hotel. Am inteles ca hotelul pe langa care tocmai trecusem trebuia sa fie mult mai bun decat ce-mi aparuse in fata. N-am putut sa las ziua sa treaca fara sa degust Karađorđeva šnicla si o mica Šopska salata. Bineinteles ca si o plimbare pe Knez Mihajlova era obligatorie. Am reusit sa adorm cu modestul televizor lasat aprins pe programul DM Sat unde rulau videoclipuri in memoria lui
Luis, un interpret apreciat in Serbia ce murise in acea zi, intr-un accident de masina.
A doua zi a fost pentru plimbari cu ghiozdanul in spate prin strazile Belgradului in mod aleatoriu. Bineinteles ca am ajuns tot la Kalemegdan, am vazut din nou Knez MIhajlova si cladirile bombardate ramase in apropierea garii. Si la fel ca in 2009, am mancat o pljekavica in gara inainte de a ma urca in R361. Nu am putut sa parasesc Serbia fara a cumpara un CD asa cum fac la fiecare vizita. De data asta, pot sa ma delectez acasa cu muzica castigatorului trofeului de la Guca din 2010,
Dejan Petrovic.
Spuneam de R361? Ce spuneam la inceputul articolului? Nu vreau sa vorbesc mult despre ce se intampla in vama si nici despre celebrul tren care face legatura intre doua capitale europene. Vodka si tigari ieftine, balamuc, mica intelegere, spaga, nesimtire.
frumos
RăspundețiȘtergereInteresant. Oameni care incearca sa traiasca normal dupa ce vantul istoriei i-a marcat pe viata.
RăspundețiȘtergereFrumoasa experienta. Mi-ar placea sa colind si eu zona intr-o buna zi
RăspundețiȘtergereai dreptate in felul cum abordezi problema dar totusi zona e frumoasa si iti incalzeste inima sa auzi vb romaneste, chiar daca o numesc vlaha...
RăspundețiȘtergere